Despre noi

Pasiunea mea pentru plante a început în copilărie, în grădina bunicii – un loc care pentru mine era o adevărată „Țară a minunilor”, plină de flori, frunze și culori. Încă de atunci am știut că plantele vor face parte din viața mea. Atunci mi-am spus: „Când voi fi mare, voi cultiva plante ornamentale.”
Am urmat Facultatea de Horticultură, cu specializare în plante ornamentale, iar pasiunea din copilărie s-a transformat într-o profesie. De peste 15 ani, cultiv și selectez plante ornamentale decorative, cu accent pe calitate, adaptabilitate și valoare estetică pe termen lung. În pepiniera noastră și prin parteneriate de încredere cu pepiniere de specialitate, oferim plante aclimatizate, potrivite pentru grădinile din România.
Astfel a luat naștere Planthouse.ro – un loc în care pasiunea pentru plante se întâlnește cu experiența practică și dorința de a ajuta oamenii să creeze grădini care aduc bucurie, liniște și echilibru. Nu vindem doar plante, ci susținem fiecare client cu idei, soluții și consultanță, de la primele alegeri până la grădina finală.
De aceea am ales sloganul „Prietenul grădinilor plantastice”. Suntem prietenul tău de încredere care te susține cu:
- plante ornamentale aclimatizate, atent selecționate
- arbuști pentru gard viu, veșnic verzi și foioase
- recomandări de plantare și combinații decorative
- consultanță de specialitate, adaptată fiecărei grădini
Credem că fiecare grădină poate deveni un spațiu personal de relaxare. Misiunea noastră este să contribuim la crearea unor grădini plantastice care oferă un sentiment de pace, calm și conexiune cu natura – chiar la tine acasă.

